Prejudecăţi

- De, măi tată!
Gheorghe îşi lasă ochii-n pământ şi o lacrimă-i apare în colţul ochilor. Nu ştie ce să mai spună.
De dimineaţă venise la târg cu viţica şi o dăduse bine, cu 2.000 lei. N-ar fi dat-o, dar trebuia să-şi ia medicamente şi anii bătrâneţii începuseră să-şi arate prezenţa. Nu cumpărase nimic, plecase cu toti banii acasă, iar aici vede că i-a pierdut.
Nu mai stă pe gânduri şi imediat face cale întoarsă, trece dealul fără să privească decât înainte. De ce oare se întoarce? Nici el nu ştie. Acum stă în faţa Mariei şi nu ştie ce să facă.
- Dacă te-ai duce la baba Ilinca?, încearcă Maria să-i sugereze cu glas sugrumat, dar nici ea nu crede în ce spune.
Gheorghe o priveşte năuc. Ce să caute la vrăjitoare? E om serios!
- Ştii, i-a mai ajutat şi pe altii, mai încearcă Maria.
Privirea lui Gheorghe e tulbure, ar pleca, dar nu poate, ar rămâne, dar cu asta nu rezolvă nimic. Se ridică şi, fără să spună un cuvânt, pleacă, uitând să închidă poarta. Merge şi un noian de gânduri îi năvălesc în minte, parcă-i în transă. De obicei el nu bea nici rachiu, nici vin, dar acum umblă parcă-i beat. Într-un timp ridică privirea şi vede că e la poarta babei Ilinca. Cum a ajuns aici ? Se uită în urmă şi vede că a mers în sens opus locului unde locuia. Stă să se dumirească, dar, dacă tot a ajuns, hai să încerce.
Intră-n curtea mică şi, fără să vrea, simte cum tot părul i se face măciucă.
- Doamne ajută! Ce focul, doar sunt om în toată firea şi e ziuă, bombăne singur în barbă, făcându-şi curaj.
- Intră! Se aude din odaie, deşi el încă nu bătuse la uşă. Vede însă cum o pisica neagră se strecurase prin uşa întredeschisă. Ascultă de îndemn şi vede pe o măsuţă joasă, rotundă, nişte boabe de porumb, pe care o mână bătrână şi uscăţivă le misca şi le împărţea în diferite forme.

Cum de a ajuns la poarta ei? Cum de el, om cu scaun la cap, s-a gândit că o babă ar putea să-i spună lui unde şi când a pierdut banii? Stă puţin să-şi tragă sufletul şi vede că deja ajunsese la mijlocul dealului. Auzi, „că nici nu va ajunge acasă şi cineva cunoscut îi va da banii pierduţi“. Îi vine să râdă. Chiar încearcă, dar lacrimile îi inundă ochii. „Ce să-i faci ? Ăsta mi-a fost norocul!“. Îi pare rău de bani, dar mai rău îi pare de viţică. A crescut-o de mică, în fiecare zi o mângâia pe frunte. A îngrijit-o, a mers cu ea zilnic la păscut. E drept că nu dădea foarte mult lapte, dar lui îi ajungea. De ce oare a vândut-o? E, acum totul s-a terminat. Auzi, să meargă la vrăjitoare! Şi toţusi parcă cineva îl chemase acolo.

Cu astfel de gânduri îşi continuă drumul, fără să bage de seamă frumuseţea locului, sau a faptului că soarele e în amurg. Nu-l dureau nici picioarele De fapt, nu le mai simţea. Ce o să-i spună Anicăi ? Oricum e sigur ca eă nu va zice nimic. E o femeie cu suflet bun şi va încerca să-i ostoiască necazul. Parcă o aude:
- Lasă Gheorghe, noi să fim sănătoşi!
Oare să-i spună pe unde a umblat? A uitat şi de nepoţelul care acum stătea la ei . E lumina ochilor lui.
Şi cu astfel de gânduri se apropie de casă. Îl vede pe Ion care-şi ridică căciula de miel, pe care o purta şi vara şi zice ceva, dar nu înţelege. Îl mai pune să repete odată şi încăo dată.

- Măi Gheorghe, zice Ion. Oi fi îmbătrânit eu, dar tu chiar te-ai ramolit rău. Păi bine mă, îţi repet de 5 minute că ţi-au căzut banii din buzunar, aici la poartă, când am stat noi de vorbă. Nici eu nu i-aş fi văzut dacă nu mă trimitea nevastă-mea să iau apă de la fântâna cu cumpănă. Te-am căutat, dat tu plecaseşi nu stiu unde, şi îi intinde moşoiogul de bani legaţi în batistă, aşa cum îi pusese el în buzunar. Îi ia şi hăbăuc, fără să spună nimic se îndreaptă spre poartă. O aude pe Ogica, nevasta lui Ion strigând peste gard:
- Ce faci Ioane că parcă înlemnişi acolo?
- Ce să fac? Stau şi mă întreb dacă Gheorghe mai e sănătos sau a înnebunit. Stai că vin acum!

Gheorghe ajunge în poarta casei şi copilul îi sare în braţe, îi pune mânuţele în jurul gâtului şi-şi pune obrăjorul pe barba lui nerasă şi plină de sudoare.
Intră-n curte şi cât pe ce să cadă, impiedicat de o pisică neagră care i-a trecut printre picioare. Nu se uită după ea şi, strângând copilul la piept, deşi părul i se ridicase pe cap, îi zice cu glas sugrumat de emoţie:
- Hai acasă, măi copile! Hai acasă, mânca-te-ar tata!